Committee on Regional Development Ordinary meeting REGI-COTER meeting
15 October 2026
Contents updated on 15 Oct 2026
Legend
Transcript markers
- text Sentence being played
- text Search result
- text Intervention cited by the link you opened
Click a sentence to play the video from that moment. Select text to quote it with the speaker, timestamp and link.
More options
Official source
Offset
Transcript offset
0s
Text size
Export
Live capture
Versions of this video
Transcripts may differ slightly from one version to another.
REGI European Parliament
Follow its sittings02:22 - 03:04
Speaker 1
Good morning everyone. I want to speak in Romanian language, so put the headphones. Stimate domnule președinte Cordeiro, stimate domnule vicepreședinte executiv Fitto, stimați membri ai comisiilor COTER și REGI, doamnelor și domnilor. Îmi face plăcere să vă urez bun venit în Parlamentul European la o nouă ediție a reuniunii noastre anuale REGI-COTER, devenită deja o tradiție valoroasă a dialogului dintre Parlamentul European și Comitetul European al Regiunilor. Îi urez de asemenea bun venit vicepreședintelui executiv Raffaele Fitto și îi mulțumesc pentru disponibilitate și participare.
03:04 - 08:26
Speaker 2
Prezența sa este deosebit de importantă într-un moment decisiv pentru viitorul Uniunii, al bugetului său și al politicilor sale teritoriale. Europa se confruntă cu provocări economice și geopolitice profunde, dar aceste provocări nu sunt neutre din punct de vedere teritorial. Consecințele lor sunt concrete și se manifestă diferit de la o regiune la alta, prin presiuni asupra industriei și ocupării forței de muncă, prin vulnerabilități la frontierele externe, prin dificultăți demografice sau prin acces inegal la infrastructură și oportunități. De aceea trebuie să privim dincolo de abordările sectoriale stricte.
Nu putem construi soluții europene durabile fără să înțelegem realitățile teritoriilor noastre. Locul contează, iar dimensiunea teritorială trebuie să rămână în centrul elaborării politicilor europene. Domnule vicepreședinte executiv Fitto, aș dori să recunosc eforturile dumneavoastră de a menține aceste preocupări pe agenda europeană, de la dezbateri privind dreptul de a rămâne și atenția acordată insulelor și regiunilor ultraperiferice, până la noua agendă a Uniunii Europene pentru orașe și sprijinul acordat regiunilor estice de la frontiera Uniunii, care resimt direct consecințele războiului nedrept. Aceste inițiative transmit un mesaj important: Europa trebuie să fie capabilă să răspundă provocărilor comune, ținând seama în același timp de nevoile diferitelor teritorii. Doamnelor și domnilor, suntem într-un moment crucial al negocierilor privind cadrul financiar multianual 2028-2034.
Mesajul pe care îl transmitem de aici, de la Parlamentul European, este clar: bugetul european trebuie să fie pe măsura ambițiilor Uniunii. Este nevoie să finanțăm priorități noi, inclusiv competitivitatea și securitatea, fără să slăbim politicile care au demonstrat că produc valoare adăugată europeană.
Politica de coeziune este una dintre aceste politici. Politica de dezvoltare regională nu este doar un instrument de finanțare, ci și o investiție în capacitatea regiunilor de a se dezvolta, de a atrage investiții, de a crea locuri de muncă și de a face față transformărilor economice. Coeziunea și competitivitatea nu sunt obiective opuse. Ele sunt două fețe ale aceleiași monede. O Europă competitivă are nevoie de regiuni puternice, iar regiuni puternice înseamnă o Europă mai rezilientă.
Nu putem cere regiunilor să contribuie la transformarea Europei, la consolidarea competitivității și la securitatea Uniunii, dacă nu le asigurăm mijloacele necesare pentru a face acest lucru. În ceea ce privește planurile naționale și regionale de parteneriat, în urmă cu un an, când am analizat propunerile Comisiei Europene, am exprimat preocupări serioase privind riscul centralizării deciziilor, diminuarea rolului autorităților regionale și locale și pierderea politicii de coeziune ca politică de investiții structurale bazată pe nevoile reale ale teritoriilor. Astăzi, responsabilitatea noastră este să transformăm aceste preocupări în soluții legislative concrete. Acest dosar este foarte complex și presupune un efort comun din partea comisiilor BUDG, REGI și AGRI. Obiectivul nostru trebuie să fie o poziție de negociere solidă, una care să permită modernizarea și simplificarea politicilor europene fără să sacrifice principiile care le-au făcut eficiente.
În acest proces, vă rog să luați în considerare că trebuie să apărăm câteva principii esențiale. În primul rând, trebuie să păstrăm finanțarea distinctă a politicii de coeziune și a politicii agricole comune. La fel, trebuie să păstrăm politica de coeziune, IERDF și Interreg ca și fonduri distincte. Nu trebuie să punem regiunile și agricultorii în competiție pentru aceleași resurse. Dezvoltarea rurală, competitivitatea agricolă și dezvoltarea regională contribuie împreună la reziliența Europei.
În al doilea rând, parteneriatul și guvernanța pe mai multe niveluri trebuie să fie reale. În al treilea rând, dimensiunea regională trebuie garantată. În al patrulea rând, simplificarea trebuie să producă rezultate concrete pentru cei care implementează proiectele. Experiența revizuirii la jumătatea perioadei a politicii de coeziune ne arată că adaptarea este posibilă. Susținerea flexibilizării priorităților pentru a permite statelor membre să răspundă unor nevoi urgente, inclusiv în domeniul apărării, al infrastructurii cu utilizare duală, a locuințelor și a rezilienței în domeniul apei.
Această experiență ne arată că politica de coeziune poate răspunde noilor provocări. Dar flexibilitatea trebuie să consolideze politica de dezvoltare regională, nu să schimbe natura fundamentală.
Noile priorități trebuie integrate fără a pierde din vedere obiectivul său esențial: reducerea disparităților și dezvoltarea pe termen lung a teritoriilor europene. Doamnelor și domnilor, dezbaterea privind viitorul bugetului european nu este doar una tehnică, este o dezbatere despre ce fel de Uniune dorim să construim după 2027 și despre modul în care reconciliem competitivitatea, securitatea și solidaritatea. Într-o perioadă de transformări profunde, regiunile nu pot fi simpli beneficiari ai unor decizii luate la nivel național sau european. Ele trebuie să fie parteneri activi în definirea și construirea viitorului nostru comun. Permiteți-mi să închei cu un mesaj simplu și direct: o politică regională fără regiuni pur și simplu nu are sens.